
Fără kitsch la Sărbătorile Iaşului Municipalitatea îşi doreşte să sprijine anul acesta adevăraţii meşteşugari
Primăria Iaşi va da o lovitură puternică amatorilor de lucruri de prost gust pentru că nu va mai da autorizaţii centrale unor astfel de comercianţi. „Comercializarea kitsch-urilor nu este o activitate emblematică pentru Iaşi şi dorim ca anul acesta să evităm acest lucru“, a susţinut primarul Gheorghe Nichita care a completat cu faptul că vor fi sprijiniţi adevăraţii meşteşugari, meşteri populari. „Este bine, şi asta încercăm să facem, ca de la an la an să organizăm aceste sărbători cât mai bine, astfel încât să fie pe măsura oraşului nostru“, a susţinut primarul Nichita. Prima modificare faţă de anul trecut a fost făcută în organizarea concertelor din ziua de 14 octombrie din faţa Palatului Culturii care vor fi mult mai „cuminţi“ decât în alţi ani. Dacă până acum în ziua sărbătorii Cuvioasei Parascheva se dădeau artificii şi aveau loc concerte rock care îi nemulţumeau pe pelerinii veniţi să se reculeagă la moaştele de la Catedrala Mitropolitană, anul acesta ieşenii vor fi încântaţi de artişti folk. „Am încercat să schimbăm puţin ordinea evenimentelor, astfel încât tinerii vor putea să se bucure de concertele rock în ziua de 15 octombrie şi nu pe 14“, a spus primarul oraşului. Acesta a adăugat că va încuraja personal activităţile care să fie în concordanţă cu sărbătoarea creştinească.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu