"Jurnalul fericirii” poate fi citit ca un roman realist in forma de jurnal.tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viata sociala romaneasca din timpul didacticii comuniste.Ideea este ca o societate satanica, construita pe ateism, violenta, minciuna, abuz, grosolanie, viclenie, asasinat politic, este sortita pieirii.
Subiectul este viata in lagarul sau puscaria sociala comunista. Lacutorul (autorul)este arestat si inchis, eveniment care-l determina sa mediteze la una din cele trei solutii aplicate de catre disidentii dictaturii comuniste, dar si de Winston Churchill: solutia Aleksandru Soljenitan din cartea „Arhipeleagul Gulag”, care din momentul cand paseste pe pragul Securitatii , s-a considerat un om mort; solutia Aleksandru Zinoviev care, in acrtea „Inaltimile gaunoase”, propune un tip de inadaptat la sistemul comunist, zurbagiul; solutia Winston Churchill: „ Va fi razboi. Praf si pulbere se va alege din imperiul britanic. Moartea ne pandeste pe toti, iar eu simt ca intineresc cu douazeci de ani.”. Adica consideri ca raul ca un prilej de afirmare a personalitatii tale, opunandu-i-te; solutia Vladimir Bukovski, care, invitat la K.G.B., nu doarme de nerabdare, „fiindca abia asteapta sa intre in ei ca un tanc”.
”Jurnalul fericirii” reliefeaza atacul impotriva intelectualilor romani, condus din afara tarii, cu scopul de a decapita constiinta nationala si a impune prin violenta ateismul. De aceea episcopul Leu, medicul poet Vasile Voiculescu sunt batjocoriti, insultati, loviti de gardieni. Pastorel Teodoreanu cere creion si hartie ca sa-si continue activitatea. In inchisoare, Noica, Ion Pilat. Al. Paleologul, Sergiu Al. George, C. Raileanu, organizeaza lectii de cultura extrem de interesante, exprimand in esenta o alta solutie de lupta impotriva totalitarismului.
Contrastul are trei planuri. Planul vietii de inchisoare este violent, brutal, animalic, fiindca Steinhardt sta dezbracat in frig, facand o corvoda, traieste „intr-o bomba puturoasa, cu noroi, plina de zeci de paturi de fier”, fara nici un fel de „conditii de igiene”. Planul vietii intelectuale este exprimat prin prezenta unor mari personalitati, prin contactul direct al autorului cu aceste mari personalitati ale vietii literare si stiintifice.Planul vietii religioase il traieste intens, fiindca sta langa un preot ortodox, Mina, care-l boteaza, si doi preoti greco-catolici, Nicolae si Iuliu. La Jilava ia primele lectii de catiheza si, dupa botez, simte o bucurie neinteleasa, incepe un drum in interior. Este o implinire a unui destin, pe care i l-a prezis in Elvetia un student de la Oxford, care il previne ca Domnul Iisus Hristos il va chema.Atunci el constata „ce departe e Hristos”. In inchisoare lucrurile se schimba, fiindca simte prezenta Domnului Iisus: „Hristos e acolo la doi pasi, ca te vede, ca te-a vazut, ca te-a vazut dintotdeauna- se-ntelege in cateva minute”. El intelege mesajul visului sau, pe care irlandezul i-l repeta la Londra: „te vei numara printre inchinatorii Lui”.
Viata de inchisoare devine de aceea supliciile prigoanei pe care o indura orice crestin adevarat ca o implinire a versetului: „ Bate-voi pastorul si se va risipi oile”. El trebuia sa manace arpacas fierbinte si sa bea apa rece, ca sa-i plesneasca dintii si sa-l doara si stomacul; sa faca matanii pana la lesin; sa se catere cu unghiile pe ziduri; sa manace excremente; sa doarma doar patru ore pe noaapte, in care timp se da o asa-zisa alarma si sunt siliti sa stea sub pat. Sunt obligatii sa stea in picioare de la patru dimineata pana la douasprezece noaptea. Apoi intra gardianii cu extinctoarele, le umplu celula de spuma si-i pun s-o frece pana dimineata. Este o lume de infern, fiindca gardienii adevarti demoni.
„Jurnalul fericirii” poate fi interpretat ca un eseu, fiindca este impregnat cu referiri la filozofi ca Plotin, Heidegger, Kirkegaard, la scriitori ca Dostoievski, Camus, Balzac, Iorga, la tablouri de Velasques, Holbein. Panseurile sunt introduse ca o concluzie la un eveniment povestit, amintind Istoria ieriglifica a lui Dimitrie Cantemir. Astfel, dupa ce se povesteste scena in acre Paul Dumitriu slujesteca martor in procesul impotriva lui Petre Dimitriu, scriitor comunist fugit peste granita, este introdus in panseu de Andre Breton: „Viata e felul in care un ins pare a se fi invoit cu inacceptabila conitie umana”.
Sunt comentate doua tablouri celebre ale rastignirii Domnului Iisus Hrsitos. Tabloul lui Velesquez arat un cer de plumb, cu fundalul crucilor, ca o ilustrare a lui: „Eli, Eli, lama sobahtani”, ca un sistem inchis, ca o lume sinistra de pietre, zgura, gunoi, o lume fara Dumnezeu.
Rastignirea nu apare ca simbolica, ci ca un fapt real, cu sange, sudoare, suferinta. Se comenteaza sensul rugaciunii cu vresetul: „faca-se voia Ta”, in care Fiul lui Dumnezeu ne arata cum trebuie sa fie aceasta ascultare a lui Dumnezei pana la moarte.
Autenticitatea trairii supliciilor si mortii, de catre Domnul Iisus Hristos, are sensul de a arata ca sacrificiul de sine a fost real.
Tabloul lui Holbein accentueaza aceasta idee a morti autentice, care spulbera sperantele si credinta din apostoli.
Este pusa fata-n fata moartea sinina a lui Socrate, care-i invata pe elevii sai lectia mortii se demnitatii umane, fiindca sensul filosofiei este sa-i invate pe oameni cum sa traiasca si sa moara. Aceasta idee este sintetizata de Eminescu in poezia Oda(in metru antic): „Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”.
Moartea Domnului Iisus Hristos este chinuita, dar divina. Ea are ca scop dumnezeiesc-mantuirea lumii. De aceea toti cei care intra in Imparatia data de Dumnezeu Tatal Domnului Iisus Hristos, nu pot intra decat prin sacrificiu de sine, prin Cruce, prin El, ca intreagavesnicie sa-I fie devotati, recunoscatori pentru sacrificiul Sau pentru noi.de aceea, in fata lui Pilat, Domnul Iisus Hristos nu se dezvinovateste si nici in fata lui Caiafa, fiindca „ Ai dreptul sa ierti numai ce s-a facut in paguba ta”. Spune Nicolae Steihaardt, folosind un panseu al lui Nicolae Iorga. Concluzia lui este: „Daca nu poti indrepta trebuie sa-ti dai demisia, sa te sinucizi sau sa intri in manastire:. Ultima este pentru cei ce au credinta. Credinta este greu de definit, fiind „cuget de om nebun”, „aventura, contestarea evidentei, increderea intr-un nefapt”. Steinhardt nu intelege ca ea este dar al Dugului Sfant, care deschide ochiul cugetului.
Lumea comunista este sortita pieirii, fiind construita pe un model de gandire satanica, exprimata prin ateism, ura, banuiala, crima. Neincrederea e ucigatoare ca pruncuciderea, fiindca „il transforma pe om in smecher”: „Marea taina a tuturor nenorocirilor: banuiala, otrava, neghina, parjolul”. Epoca comunista s-a bazat pe banuiala, frica, smecherie. Teza stalinista, ca lupta de clasa se ascunde mereu, justifica asasinatele, ura, teroarea si are azi o confirmare stranie, prin c4eea ce se petrece in lume.
„Jurnalul fericirii” este o meditatie pe tema destinului. Cartea este realizata intr-o tehnica de contrapunct spre a descoperi sensul vietii. Problema liberului arbitru pusa de filosofie este in esenta problema libertatii. Se discuta cateva panseuri pe aceasta tema. Pentru Thomas Mann libertatea este o notiune „pedanta si burgheza”, pentru Aleksandru Hertzen „doar indivizii civilizati doresc libertatea”, iar pentru Nicolae Balcescu- „cine lupta pentru libertate lupta pentru Dumnezeu”. Pentru Sfantul apostol Pavel” Domnul este Duh si unde este Duhul Domnului acolo este libertate”(II, Cor., 3, 17). Din aceasta cauza „nu se cuvine sa facem nici un rau nimanui, ca orice dezordine, mojicie, brutalitate, cearta, enervare, dispret, jignire e de la diavol: ca faptuirea binelui e maxima cea mai egoista”.
Steinhardt descopera libertatea in puscarie. Ea este pacea launtrica sau, cum spune Kierkegaard:”Dumnezeu ie cu desavarsire absent in lume, dar cu desavarsire prezent inlauntrul nostru”.
Meditatia pleaca de la cuvantele tatalui sau cand este arestat:”nu te intrista pleci intr-o inchisoare larga intr-una mai stamta, iar la iesire nu te bucura prea tare, vei trece dintr-o inchisoare stramta intr-una mai larga” ca un mod de a intelege viata sociala intr-un regim d4e dictatura.
Cele doua vise povestite parintelui Haralambie sunt nucleul meditatiei sale avaand in centru motivul fortuna labilis, sunt mesajul expresionist al cartii. Dupa ce se boteaza, o viseaza pe mama lui intr-o biserica indemnandu-l sa sarute icoanele. Al doilea vis este, de fapt, un extaz, in care, inundat de o lumina interioara, simte ca a venit Domnul. El simte cum cercul de lumina se lateste in interiorul lui si il inlocuieste. Este momentul cand Duhul Sfant si Domnul Iisus vin sa locuiasca in camara inimii, este cea de a doua nestere din Duh, pe care o discuta Domnul Iisus Hristos cu Nicodim. De aici panseul:” Situatia de crestin este totuna cu situatia de aristrocat”.
„Jurnalul fericirii” are un mesaj expresionist, teologic, ortodox, fiindca urmareste precesul formarii constiintei crestine. El combate teoria teista, satanica, denigratoare ale celor ce sustin ca religia crestina este o filosofie de sclavi. Ortodoxia este o religie a curajului:” La iezerul de foc se duc fricosii” (Apocalipsa, 21, 8). El arata ca indemnul Domnului Iisus Hristos:” Indrazneste fiule” (Mtei 11,12) este marele secret al mantuirii:” Imparatia cerurilor se ia prin staruinta si cei ce se silesc pun Mana pe ea”.( Matei 11, 12).
Crestinul este cel caruia Dumnezeu i-a dat Duhul Temerii de Dumnezeu (II, Tim., 1, 9) si poate duce razboiul nevazut ca ostas al Domnului Iisus Hristoa(II, Tim., 2, 3), incins cu adevarul, imbracat cu platosa dreptatii, are coiful mantuirii si sabia Duhului Sfant. Credinta devine treptat iubire si iubirea aduce curajul, de aceea langa crucea Domnului Iisus Hristos ramane doar Sfantul apostol Ioan:’ In iubire nu este fricaci iubirea adevarata alunga frica” (Epist., 14, 18). Meditatia este continuata cu panseuri din diferiti cugetatori: Descartes :” Toate greutatile provin din faptul ca-ti lipseste curajul”; Saint Just :” Imprejurarile nu sunt dificile decat pentru cei ce se dau inapoi din fata maormantului lor”, Corneille :” dac vrem sa fim liberi nu trebuie sa ne fie frica de a muri”.
Mesajul expresionist consta si in marturiile sale cu privire la relatiile contemporane. Astfel, el demasca activitatea de distrugere nationala dusa de Carol al II-lea :” Carol al II-lea pentru mine este cel mai pustiitor flagel care s-a abatut vreodata asupra tarii romanesti, mai rau decat huniii, avarii, gepizii, pecenegii, podghiazurile tataresti si sleahticii polonezi, decat potopul, grindina, seceta, invazia lui Carol- Robert, ciuma lui Caragea, incursiunile lui Pazvantoglu, expeditiile punitive turcesti, pasa din Silistra, cazacii, dragostea puteriiiocrotitoare dupa 1774, incendiile, cutremurile, lacustele, despaduririle, revarsarile de ape, rapirile de teritorii, filoxera, ocupatiile austriace si turcesti...”. aceasta invectiva este provocata de modul in acre Crol al II=lea a furat banii si a jefuit tazaurul Romaniei necesar intr-un moment-cheie pentru inarmare, spre a ne putea apara de agresiune acomunista, care a distrus Roamnia. Sunt demascate si minciunile cu privire la politica guvernului Antonescu :”Despre Antonescu insa nu pot sa nu arat ca, oricum, singurul din toata Europa a cutezat sa i se opuna lui Hitler, sa-i tina piept intr-o chestiune de onoare personala pentru acesta, in care nici Petain, nici cardinalii nu i-au spus nu. In vreme ce floarea aristrocratieigermane, generalii si feldmeresalii acoperiti de medalii si decoratii stateau smirna in fata lui si tremurau iar el facea spume ;a gura si alerga urland de la un capat la altul al incaperii, Antonescu i-a tinut piept in propriul lui barlog de la Berchtesgaden, darz, cu modestia cuvenita, a scapat de la moarte cateva sute de mii de evrei”.
Implicarea regelui Mihai si rolul sau in atacul de la 23 august, arestarea si uciderea lui Antonescu sunt vazute ca o greseala:” si, orice ar fi fost, regele Mihai putea, trebuia sa-l inlocuiasca pe Antonescu de la putere, la nevoie sa-l aresteze desi solutia expedierii in strainatate cu un avion ar fi fost mai nobila- dar nu sa-l predea unui particular, lui Bodnaras, ca sa fie dus in casa acestuia... Gestul regal, mai bine zia al sfatuitorului tronului nu are nici o scuza”. Nu comenteazafaptul ca actul de le 23 august 1944 a insemnat uciderea a doua milioane de romani, jefuirea tazaurului national, adica patruzeci de vagoane de aur, demontarea a sute de fabrici care au fost duse in Rusia, precum si transformarea Romaniei intr-o semicolonie sovietica, ruperea unei parti din teritoriul tarii, adica o talharie imensa.
El isi datoreaza viata legionarilor, care l-au ajutat in inchisoare, fiindca i-au dat hrana lor, ceea ce arata cat de mincinoasa este imaginea despre legionari construita de propaganda comunista.
„Jurnalul fericirii” este drumul regasirii lui Dumnezeu, pe care-l strabate un suflet in general si un evreu in special, aratand ce trebuie sa faca evreii ca sa redevina poporul ales, sa iasa din blestemul cu care ei insisi s-au blestemat, cand la momentul rastignirii Domnului Iisus au spus ca sangele lui sa cada supra lor si a copiilor lor. Este „fericirea pierduta”, „ fiinca Dumnezeu insusi- Dumnezeu care nu poate fi decat al Bucuriei”, se transforma in Dumnezeu al lacrimilor:” Domnul care sta soanzuratpe lemn, Sfantul Duh care suspina si Maria care plange pe munte”.
Steinhardt introduce panseuri ca niste cincluzii si cu un astfel de panseu inchei :” De raiul pamantesc nu ne mai apropiem, decat suferind si suferinta aceasta e singurul lucru, care ne poate convinge ca pierduta Gradina tot mai exista”.
